MEDICINA SPORTIVA
Performanta si Sanatate

PREFATA

În acest început de mileniu III problemele legate de condiţia fizică a omului în general şi a sportivului de performanţă în special, înregistrează numeroase întrebări şi dezvoltă noi ecuaţii pe fundalul fenomenelor demografice, de îmbătrânire şi globalizare de sedentarism profesional şi căutarea unor noi modalităţi de depăşire a condiţiei fizice în sporturilor de performanţă.

Îmbunătăţirea performanţei sportive rămâne unul dintre dezideratele importante ale Medicinei Sportive, asociind permanent grijă de identificare şi prevenire a unor tipuri de solicitări la limita fiziologicului, cu riscul dezvoltării unor patologii de suprasolicitare locală sau sistemică.

Pentru populaţia care nu practică sport de performanţă, dar apelează intermitent la diverse categorii de sporturi, prezenţa unui mesager din specialitatea de Medicină Sportivă este necesară şi obligatorie în dezvoltarea unor programe educaţionale pertinente. Acest deziderat este justificat prin prezenţa unui număr semnificativ de locaţii de tip fitness sau body building sau iniţierea şi practicarea de sporturi pentru persoane parţial antrenate, persoane care pot dezvolta patologii de tip locomotor sau visceral, fără tablouri clinice evidente şi care au nevoie de informare corectă, consiliere, iar în unele situaţii de monitorizare medicală.

În această engramă “Performanţă şi sănătate” care este titlul asociat tratatului de Medicină Sportivă actual, autoarea porneşte de la modelul biologic al campionului, care este modelul de formă sportivă, prin urmărirea indicatorilor funcţionali, de capacitate de efort şi dezvoltare fizică. Această analiză complexă cu caracter medical dar şi cu valoare de cercetare poate ajută la realizarea de modele şi prognoza indirect performanţa sportivă prin dirijarea efortului.

De-a lungul a 31 de capitole asupra cărora s-a aplecat în calitate de coordonator, dar şi de autor a multora dintre ele, Doamna Conf. Dr. Anca Ionescu împreună cu colectivul de colaboratori dezvoltă secvenţial şi actualizat noţiunile de bază din Medicina Sportivă, efectele specifice cardiovasculare, respiratorii, metabolice, dar şi cele de la nivelul ficatului şi rinichiului.

Datele iniţiale sunt continuate într-o manieră riguroasă cu informaţiile ştiinţifice privind atât evaluarea dezvoltării fizice la sportivi cât şi analiza biotipului constituţional. Se oferă informaţii ştiinţifice de actualitate legate de efectele şi mecanismele de acţiune ale diferitelor modalităţi şi situaţii de antrenament, cum ar fi: supraantrenamentul, antrenamentul de altitudine medie, forma sportivă, refacerea în sportul de performanţă, practicarea sportului în condiţii extreme, s.a.

Lucrarea se completează printr-un număr important de date legate atât de alimentaţie, dietă şi hidratarea în sport, factori esenţiali de care depinde condiţia fizică de performanţă, cât şi anumite abateri comportamentale de la etică sportivă şi efectele secundare ale acestora.

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter pentru a fi la curent cu ultimele noutati din lumea Medicinei Sportive!

© 2023 - SRoMS. All rights reserved.
Powered by