Seleniul este un oligoelement mineral cu proprietăţi antioxidante. În organismul uman are efect sinergic puternic în raport cu vitamina E. Administrarea unor doze minime de seleniu, în general sub forma organică şi în particular sub forma de "Factor 3", poate preveni tulburările datorate carentei in tocoferoli, ca de exemplu: necrozele hepatice, diateza exudativa, distrofia degenerativa a muschilor striati. Din acest motiv in S.U.A. se recomanda o doza zilnica de 60 mg. La animale, seleniul acţionează de la concentraţia de 40 mg/kg de raţie furajeră. Se pare ca seleniul joacă un rol biochimic propriu prin intermedierea glutationului, protejând indirect hemoglobina împotriva risculului oxidării de către peroxizi. Glutation peroxidaza, cu codul european E.C. 1.11.1.9. are seleniul drept coenzimă. Chiar dacă mecanismele de acţiune sunt distincte se pune întrebarea dacă nu trebuie avut în vedere un necesar nutriţional global "vitamina E - seleniu". în concentraţie mai mare, ca de exemplu 5 mg/kg raţie furajeră, seleniul este o substanţă toxică, care provoacă tulburări observate în zonele cu soluri selenifere cunoscute sub denumirea de "alkali disease".
"Alkali disease" este sindromul datorat unei intoxicatii cronice cu seleniu şi se manifestă printr-un comportament anormal, tulburări de vedere, paralizii şi tulburări funcţionale ale gurii şi buzelor. Excesul de seleniu provoacă, orbirea, căderea părului de pe corp, atrofia cardiaca si respiratorie, ciroza, anemie, diverse tipuri de paralizii, etc.
Sulfatii de arsenic sunt antagonisti ai seleniului.
Istoricul descoperirii seleniului
Seleniul a fost descoperit în anul 1817. După 140 de ani, în 1957, Schwartz şi Fiulz au stabilit rolul esenţial al seleniului în prevenirea unor multiple maladii, aparent foarte diferite, datorită unor carenţe nutriţionale. Aceste maladii sunt: diateza exudativă, distrofia musculară, atrofie pancreatică, necroza ficatului, tulburări de reproducţie, deficit imunitar etc. Descoperirea în anul 1973 a prezenţei seleniului în porţiunea activă a unei enzime, glutation peroxidaza, a permis biochimiştilor şi fiziopatologilor să înteleagă efectele benefice ale acestui metaloid asupra producerii în exces a radicalilor liberi. În anul 1979, cercetatorii de la Kehan Disease Research Group au demonstrat practic că administrarea seleniului combate cardiomiopatia congestivă endemică, care afectează copiii mici şi femeile (un exemplu îl reprezintă situaţia din anumite zone ale Chinei, unde pământul este foarte sărac în seleniu), provocând veritabile ravagii. Potentialitatea seleniului, atat cea preventiva cat si cea curativa in maladiile cronice si/sau degenerative, sunt studiate in detaliu in lumea intreaga. Ca urmare, creste continuu numarul publicatiilor referitoare la acest subiect.
